La actorie

Nu este o scrisoare de dragoste și nici o poezie de dragoste. Este un cântec în mintea mea. Ieri mă duc în parc și fac eu câteva flotari să găsesc antrenament și forță pentru alergare. Încep cu sărituri mai mici mai mari și apoi mă intrec la o săritură de gard. Este prima zi din parkour. Mai târziu mă văd și cu ceva prieteni din grupa de skate parc și scoate unu o sticlă mare de Discovery VOTKA. Imediat îmi aduc aminte de Rusia. Îi zic Rusia pentru că acolo am cunoscut-o pe Lady Oxford. Beau o gură, beau două da cum beau eu alcool am început să desenez să fac o scrisoare o pun în sticlă și o arunc in baltă. Bleach, ce urît din parteamea, eu arunc totul la gunoi și acum arunc în baltă. Motivul, zic să găsească cineva sticluța, o scoate din apă și citește. Asta nu o să se întâmple niciodata, probabil că vin cei de la curățenie și o aruncă la gunoi. Bine, dar dacă cine face curat este un tip care s-a angajat la Rebu asta pentru o perioada de timp. Adică, lucrez la rebu să plătesc întreținerea ca eu defapt lucrez la it. It ca it dar eu am acum timp de rebu pentru it. Dacă mie îmi place calculatorul ce legătură să am cu rebu. Păi am. Fac în fiecare zi curat prin parc, strâng gunoiul și după mă duc acasă și fac un proiect despre curățenia orașului din care câștic 2.000.000.$. Absurd. Imposibil să câștig atât din it. Dacă prezint un proiect trăznet, primesc producție. Asta e bine pentru mine deoarece eu asta nu știu să fac acum. Acum strâng gunoaie. Mă dedic unui job de înnaltă tensiune când în paralel eu vreau să fac un scenariu de it. Am o idee trăznet de data asta, e un scenariu cu un tip care nu citește toată ziua. Ies peafară mă plimb, vizitez orașul, cunosc personaje care mai de care mai trăznite. Unul în schimb mă atrage. Este o fată. Este blondă, înnaltă și are un vocabular bogat. Am rămas mască prima oră cînd o văd, eu timid și cu gândul murdar dar asucns să nu mă vadă, ea joaca pe scenă. Este actriță. M-am îndrăgostot pe loc de ea. Are un cercel în nas pe partea dreaptă și asta mă dă de tot pe spate. Stau liniștit pe scaunul din fața scenei când își ia o poziție la masă cu vârful picioarelor înfipte în pământ, călcâiele ridicate, spatele drept și privirea in sus. Mă întreabă. - Actul unu sau doi? Eu răspund ascuns în mine dar sunt regizor nu o las așa baltă. - Actul doi ! Exact ce avea ea și eu nevoie pentru a continua scenariul. La finalul piesei am plecat cu ea de mână eu bucuros ea bucuroasă la un prieten acasă să mai vad un film.